Refugieri trecute in proza

Ii intoarse spatele si pasind intr-o maniera mai mult hotarita decit furioasa, il parasi.
Nu-i spuse ”La revedere” nu-i spuse nici ”Adio”, doar pleca, lasind dira de parfum sa-i anihileze pina si simtul olfactiv, ca un venin spiritual. Figura ei se indeparta intermitent, lasindu-l pe Sandu intr-o imobilitate chinuitoare.Tinarul uita de sine si doar o presiune groaznica ii apasa pieptul. Nu, nu avuse probleme cardiace anterior, insa acum osul stern metamorfizat intr-o presa hidraulica il sufoca incet, iar locul dintre plamini i se zbatea convulsiv. Ramase in suspendarea propriei constiinte mult timp...poate un miut, dar poate si o intreaga vesnicie. Avea impresia ca din tot ”coctail-ul” consistentei daruite de Creator ii ramase doar lutul si orice miscare il va risipi in bataia vintului.
Dar vintul rece de noiembrie il readuse in simtiri si Sandu porni neicrezator, mai mult intuitiv spre casa. Aruncat in infernul propriilor ginduri facea miscarile masinal. Ajuns acasa, cu chipul sters, ii dadu binete mamei sale ce trebaluia in bucatarie si se prabusi in patul din odaia sa. Nu avuse insomnie si nici de ginduri nu fu torurat mai mult de un minut.Adormi. Cind deschise ochii bezna se instalase deja in atmosfera camerei. Din fereastra ceva lumina vag, fiind de ajuns doar sa defineasca contururile obiectelor din camera, totul fiind insa negru. Negru era si el.Isi privi miinile, trupul, totul era negru si in zadar incerca sa gaseasca vreo pata trandafirie caracteristica vietii.Sari din pat si instinctiv parasi odaia, indreptindu-se spre balcon unde stia ca mama punea hainele sa se usuce.Avu noroc, culmile erau goale.Mama nu spalase aseara. Dezlega o funie si-i facu un lat ce-i iesi de minue. ”Sa fi fost vre-un marinar in una din vietile anterioare?”. Surise la acesta idee, si isi continua munca.Facea totul atit de firesc, negindit, de parca izvora din interior, dintr-o constiinta cel domina tiranic. Isi aduse aminte ca citise sau auzise undeva ca funia e mai suportabila la o usoara prelucrare cu sapun. In miscari ii dainuia un calm neobisnuit ce-i reda un aer de hotarire.Lua din baie sapunul si mirosul de liliac il facu sa tresara usor... Cu siguranta acest miros il lega de ceva indescriptibil, de ceva frumos...dar...dar gindul pieri, o amnezie ciudata facu ideea sa cedeze, Sandu reluindu-si migalos activitatea. Trecu de citeva ori sapunul peste latul funiei pe care apoi il imbraca peste cap.”Ce frumos miroase funia asta a liliac”, gindi Sandu.”Sa fie oare de la hainele spalate de mama?...”Lega capatul funiie de calorifer si brusc simti cum il invalue o caldura insuportabila.”Iarasi astia de la termocentrala ne dau prea multe kilocalorii” rabufni in sine, largind latul de parca caldura ar fi venit prin funie tocmai di inima termocentralei. Deschise fereastra si suflul noptii il alinta cu efirul negru.Perdeaua alba fremata, incercind sa-i faca anevoioasa urcarea pe pervaz.O smulse violent, nu intra in decor si albul iamculat ii porvoca dezgust. Admira calm sirul felinarelor ce serpuiau pe marginea drumului la vreo 30 metri sub ferestra. Inspira adinc raceala noptii... cu miros de.. liliac...Si in minte ii aparu spatele unei femei ce se indeparta incet.Oare cine-o fi...?Mai adulmeca inca o data floarea de mai si inchizind ochii plonja in efirul negru.Senzatia zborului ii placu si se lasa in bratele gravitatiei.Intr-o clipa insa funia ii curma violent avintul, lasind un corp negru balabanindu-se cam la 27 metri deasupra felinarelor ce serpuiau pina departe...
Sandu realiza ca se sufoca.Se trezi si isi dadu seama ca in somn isi baga fata in perna ce-i taia acum raspiratia. Transpiratia siiroind ii brazda spatele si abia de isi mai putea controla rasuflarea ce a luat-o razna. Era infierbintat, iar corpul parea incandescent, gata sa ia foc.Isi duse masinal mina la piept si incremeni. Spatiul dintre plamini, osul stern, presa hidraulica era de gheata, era rece, era zero absolut...
Si unde putea sa declare sarmanul ca i s-a sinucis sufletul???

Nerd Inside

Am terminat universitatea cu aproximativ 3 luni in urma, si cind am calculat (folosind atit degetele de la miini cit si pe alea de la picioare), am constatat cu stupoare ca am ros pantalonii 16 ani din viatza doar invatind, oficial.
Si mia venit ideea de a ma autotesta pentru a-mi da seama ce am invatat cel mai bine in toti acesti ani.
Recunosc sus si raspicat ca cel mai bine am invatat... sa invat.
Sunt un as in ale invatatului. Pot sa invat cite putin si intr-un timp mai indelungat, pot sa invat mult si foarte repede(chiar intr-o nopate, daca trebuie), pot sa nu invat si oricum ma trezesc ca stiu totul, pot sa invat prin intermediul unor hirtiute mici si dreptunghiulare pline cu cuvinte cheie, pot sa invat neintelegind ceea ce invat, si doar repetind masinal(trebuia uneori si asta la inceputurile studierii limbii turce), pot sa invat desenind scheme si algoritmi, pot sa invat furind cu okiul de la vecin, nemaipomenind de metodele de invatare de ultima ora.
Acum nu mai invat, oficial, si tocilarul interior a intrat in depresie.

prezumtia intelepciunii

NU VREAU SA CRITIC NIMIC, SI NICI IDEILE SA MI LE EXPUN...VA INSTIG LA GINDIRE.

„Fericit este omul ce grăieşte înţelepciune şi omul care caută priceperea. Ea este mai de preţ decât mărgăritarul şi toate comorile tale nu se pot asemăna cu ea. În dreapta ei este o viaţă lungă, în stânga ei - bogăţie şi slavă. Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi”...Solomon(paremi-se)

Precum in procesele de judecata totul porneste de la „tabula rasa”, si de la faptul ca cel acuzat este nevinovat(prezumtia nevinovatiei), astfel si eu vreau sa initiez acest blog, pornind de la prezumtia intelepciunii si de la faptul ca homo sapiens sapiens, e mult mai mult decit doar omul inzestrat cu judecata, ci are ceva superior in el- intelepciunea.

Foarte puţini sunt cei conştienţi că în fiecare zi trebuie să adauge vieţii lor câte ceva nou, ceva mai puternic, mai luminos; ei nici măcar nu îşi dau seama la ce pericole se expun trăind o viaţă domoală în care se complac, la sumedenia de boli fizice şi psihice care îi pândeşte şi care nu aşteaptă decât momentul potrivit pentru a intra în ei, pentru a-i muşca, pentru a-i roade. Inteligenţa cosmică nu l-a construit pe om într-un chip atât de minunat pentru ca el să se lase să adoarmă, să se cloroformizeze; ea l-a creat pentru ca el să poată înainta neîncetat pe calea evoluţiei.

Dar ce se intimpla de obicei? Omul se pierde in cercul vicios al rutinei...uitind ca fiecare zi e o noua oportunitate de a se autodepasi...

Nu-mi plac multe polemici... ce ai facut TU azi pentru a-ti creste intelepciunea???